De ce nu există sindicate în bănci?

Fără a intra într-o polemică legată de suspiciunea de corupţie care planează asupra liderilor sindicali, fără a face paralele inutile cu mişcările minerilor din anii ’90, exista câteva nedumeriri legate de absenţa totala a sindicalismului în bănci şi corporaţii multinaţionale, în general.

Sindicalismul din România a fost blamat cu ajutorul teoreticienilor comunişti sau securişti, care, dupa ce au început sa acapareze economia şi afacerile ţării, şi-au văzut ameninţate interesele financiare. Au recurs la mai multe metode de compromitere, similare metodelor Securităţii:

-intoxicarea salariaţilor şi, acolo unde s-a putut, spălarea creierelor

-defăimarea şi compromiterea liderilor de sindicat în mass-media

-atragerea liderilor slabi de caracter în afaceri dubioase şi şantajarea ulterioară a acestora, care a dus în unele cazuri la schimbarea taberei

-modificarea legilor, prin parghiile politice de sorginte comunistă, astfel încât militantismul sindical să iasă în mod natural în afara legii

-coruperea magistraţilor care au dat câstig de cauză doar patronatelor, astfel încât oamenii sa se teamă de grevă.

După 1990 nicio grevă n-a fost declarată legală. Asta arată cat de stalinist este sistemul juridic din Romania şi cât de mizerabilă este democraţia la noi.

În anii ’90, în afara de liderii minerilor, aproape toti liderii care au îndrăznit sa faca greve: transporturi, industrie grea, siderurgie, chimie etc au pierdut procesele cu patronatele, care apoi au cerut despagubiri băneşti pentru aşa zisele pagube create de grevă. Ulterior, liderii au fost şantajati cu executarea silită a datoriilor băneşti către patronate şi au fost îndepărtaţi, totul în schimbul renunţării la funcţiile sindicale şi plecării din firmă.

La Iaşi, un patron ceh a mers atât de departe, încât, încurajat de corupţia din justiţie, a comis o crimă. Cu greu s-a ajuns la un proces, dar nimeni nu a mai aflat ulterior despre pedeapsa rimită de acest patron-ucigaş.

La bănci, situaţia a fost extrem de pestriţă, din punc de vedere al militantismului. În primul rând, până la privatizarea lor, salariaţii din bănci aveau cele mai mari salarii şi bonusuri din ţară.

In 1995, un credit cu facilitate specială pentru salariaţii băncii valora cat trei apartamente şi putea fi rambursat într-un an. La asta a contribuit şi inflaţia galopantă, care nu a fost adaugată la creditele salariaţilor.

Cunosc cazuri, când unii au reuşit să cumpere 2-3 apartamente cu creditul din 1994, iar peste doi ani, sumele datorate valorau doar cât două salarii.

In alte cazuri, la Bancoop, salariatii au luat credite şi banca a dat faliment. Sub un anumit pafon al datoriei, unii au fost exoneraţi de datorii şi au ramas cu apartamentul sau maşina.

In aceste condiţii, salariaţii bancari nu erau solidari cu nicio categorie profesionala care avea probleme. Nu le păsa, pur şi simplu.

Intre timp, situaţia s-a schimbat. Băncile au fost vândute corporaţiilor, o parte din salariaţi au fost concediaţi. Volumul de muncă s-a mărit, normarea muncii a fost eliminată, astfel că salariaţii fără funcţii de conducere, au rămas până în zilele noastre cu salariul neschimbat. Astăzi un consilier de clientelă nu are decât 1200-1800 lei şi munceşte ca un ocnaş.

Programul de lucru a devenit insuportabil, 12-16 ore, Inspecţia Muncii n-a intrat nicodata serios să facă curăţenie, concediile se iau “anul viitor”. Angajaţii băncilor, odată privilegiaţi, au devenit scalvi care nu-şi permit o vacanţă de Anul Nou, pentru că în 31 decembrie se lucrează din plin şi se face închiderea financiară a băncii. Doar piloşii pleacă cu două zile mai devreme la munte.

Târziu, prin 2000, s-au trezit bancarii ca nu pot să se descurce cu abuzurile şi şi-au înfiinţat o federaţie sindicală, cu sediu necunoscut. Nu cunosc absolut niciun salariat de bancă înscris în sindicat. Băncile îşi omoară cu zile salariaţii, cunosc cazuri de indivizi care au clacat fizic şi psihic. Nimănui, nu-i pasă că sunt oameni în ţara asta care lucrează 12-14 ore, uneori şi 16 ore zilnic. Calitatea serviciilor a scazut drastic, oamenii nu-şi mai dau interesul iar numărul reclamaţiilor a explodat, pur şi simplu.

In 2005 am discutat cu un şef de ITM judeţean care dadea din umeri când  era intrebat de ce nu controleaza băncile şi personalul laic din cadrul Bisericii. In aceste doua zone, abuzurile sunt de neegalat. Nu se baga!

Acel sindicat al bănciilor, unde s-o afla el, este de negăsit. Contractul Colectiv nu există sau, dacă există, nu se aplică. ITM-ul nu vrea să supere băncile pentru că ele unt conduse politic iar şefii Inspecţiilor de muncă sunt la cheremul politicului.

Dacă adăugăm şi laşitatea maladivă a românilor, atunci va mai trece mult până vom vedea o grevă în sistemul bancar. Şi încă o veşnicie până vom avea una declarată legală de judecători.

Advertisements

%d bloggers like this: