Presa vâlceană este plină de repetenţi

Am mai scris despre cretinătăţile presei de la Râmnic.  Un oraş mort are o presă schizoidă şi, culmea, fătătoare de mulţi retardaţi.

Presa din Vâlcea, în mare parte, se face după cum curg contractele de reclamă. Bine că una din vacile de şantajat muls este pe ducă. Adică nu e bine, pentru că oamenii de la Oltchim nu au nicio vină că o clică de hoţi au alimentat gurile flămânde ale ziariştilor vâlceni, şcoliţi la universitaţi de cartier.  

Ca să faci presă in Vâlcea ai nevoie de cateva ingrediente ieftine: tupeu, şcoală puţină, un pic de cur dacă eşti fată şi pile la un nene “mai mare” dacă eşti băiat abia ieşit din pubertate. Luni punctezi la o conferinţă de presă la Spital, marţi la OCOTA, miercuri spargi nişte pişcoturi la CNAS, joi te invită Prefectul, că şi el vrea să se laude înaintea lui Câlea, iar Câlea te va chema la cafea vineri.
Şi gata! Eşti un soi de Martha Gellhorn a judeţului.
De aia apar la tot pasul fiţuici peste fiţuici, care mai de care cu coada pe sus. Dacă le cauţi pe internet te cruceşti! Toate au siteuri facute in Joomla, căci nu cred că măcar 1% din lucrătorii din redacţii au habar despre cum se face un site “media”. Iar patronii lor nu dau bani pentru a-şi comanda ceva personalizat şi modern.

Uitaţi aici ce realizări are Medicina Legală din Vâlcea, în logica de bovină a unei ziarite din presa locală. 301 autopsii, 64 de sinucideri si 22 de violuri. 

 Capture

Bă eşti nebun? Ăştia au angajat la IML Vâlcea pe Jack Spintecatorul, pe Râmaru sau pe Amy Winehouse? Când au avut timp să comită atâtea infracţiuni? 🙂

La mai mare, nebunilor!

4 Responses to Presa vâlceană este plină de repetenţi

  1. Trebuie dat un semnal de întinerire foarte clar. Nu ştiu cum, nu dau eu lecţii, dar încă patru ani în aceeaşi formulă gerontologică nu se mai poate.

  2. Jamie W. Glenn says:

    În sfârşit TV Etalon Râmnicu Vâlcea îşi găseşte un nou cumpărător. După o perioadă seacă, spre faliment aproape, petrecută sub conducerea pedelisto-pesedistului Valentin Iliescu, televiziunea vâlceană a devenit obiectul negocierii între Iliescu, Adrian Margu şi fraţii Dinel şi George Boromiz, patronii grupului de firme Boromir. Mişcare politică rapidă sau strategie de marketing a celor doi?, aceasta este întrebarea care este pe buzele tuturor vâlcenilor la acest moment. Simpatizanţi PDL, dar neimplicaţi în politică direct, cei doi fraţi de la Boromir par să profite, în opinia unora de vidul de putere de Vâlcea creat prin arestarea primarului Râmnicului Emilian Frâncu şi prin disensiunile existente în USL.