Patru monede

Prin anul III de liceu, pe vremea lui Ceausescu, plec cu un coleg in oras.

Voiam sa dau un telefon la cineva si ma grabeam.

Primul telefon, stricat! Merg mai departe.

Al doilea telefon, plin de fise! Mai merg.

Al treilea, fara receptor. Injur discret.

In sfarsit dau de un aparat bun. Bag fisa si cade! Bag iar fisa, la fel! Colegul rânjea, sadic.

Mai incerc de doua ori fara succes, ma enervez si iau telefonul la pumni . Colegul  era pe jos de râs:

-Ba boule, tu incerci sa dai telefon cu 4 fise de 25 de bani?

Uitasem sa va spun ca aparatul avea doar fante pentru monede de 1 si 3 lei!

Eu nu vazusem pana atunci un telefon public interurban.

La privat, năravuri moştenite #2

Ma duc la un service de telefoane sa schimb niste butoane laterale din cauciuc, de la E51-ul meu.

Servisul 1:

-Bună zâua! Aveti botoane (*&$&%^$^&?

-Nope. Prea marunte pentru noi.

Servisul 2:

-Bună zâua, aveti botoane de tip %)(*))(*?

-Nu. Mergeti la reprezentanta Nokia. La Pitesti!

Henţ! Cum dracu’ ?

Am uitat sa va spun ca in Regăţenia nu gasiti toate reprezentantele decat la Pitesti-sa-traiesti, de unde vine tuica cu acelasi nume.

Servisul 3:

-Bună sara.  Aveti ^(*P(*_^^(?

-Daca veneat’  ieri, aveam. Asa trebuie sa comand. 20 de lei aconto si veniti sambata!

Uraaa, zic eu.

Vin sambata, meseriaşu’  face ochii cat cepele:

-Şefu’ imi pare rau. Le-am lasat la depozit si n-am cheile, veniti luni!

Trece weekendul si azi dau telefon:

-Domnu’ servismen, ati intrat in posesia botoanelor. Sa vin in 5 minute sa le punem. Dau banii si scap si de defectiune.

-Nuuuu, ţipă el la mine. Azi e Rusaliile, nu se monteaza nimic! Nu v-am spus?

Nu-mi spusese decat sa vin azi, zevzecul incurcase zilele libere pe nervii mei.

Zicea cineva  ca doar bugetarii sunt lenesi?

Cred ca in secolul asta voi reusi sa pun si eu butoanele de cauciuc, ca doar n-o sa ma apuc sa iau un smart-afon de 20k!