Comerţul privat vâlcean-năravuri comuniste

Cei de varsta mea isi mai amintesc fostele magazine săteşti numite “Cooperativa de Consum” sau “Magazin Mixt”. Un fel de dughene, găzduite, în general, in casele unor simpatizanti ai PCR (care ocupa si functia de gestionar), cu miros greu de petrol, arpacaş vărsat, napolitane vechi şi cuie de 6. Ei bine, la cooperativele astea, de obicei, nu găseai mai nimic din ce aveai nevoie, pentru ca regimul comunist nu dorea sa ne umplem burtile de bunătăţi si apoi sa ne vină cumva idei contrarevolutionare.

La aceste “cooperative”, gestionarul era (de regula) un individ acru, fara chef de munca si cu gandul mai ales la porumbii lui din câmp, care ramaseseră nesăpaţi.

Te duceai si cereai ceva si primeai invariabilul raspuns: “N-avem!”. Oamenii astia n-aveau nici cea mai vagă idee despre cum se face negoţul. Sigur, nici nu erau interesati, pentru ca afacerea nu era a lor, ci a Statului. In penuria aia de marfuri si de oameni de meserie, mai aveai si obligatia de a duce la “coperativa” cate o gaina sau cate 10-20 de oua, plus 2 kg de fasole uscată, ca sa poti cumpara gaz de lampă sau o coasă “albina”. Coasele “albina” erau cele mai cautate: marfa ruseasca, oţel bun. Pentru majoritatea cumparaturilor trebuia sa donezi statului diverse “cote”.

Sa revenim. Vineri am fost la o firma locala de materiale de constructii, sa cumpar ceva materiale pentru o poartă metalică. Dau un telefon inainte, imi raspunde cineva sictirit (dupa ce imi inchisese telefonul in nas de doua ori, cu numai cateva minute înainte) si intreb daca asigura transport la materialele cumparate.

-Numai la facturi mai mari de 2500 lei si daca se intoarce masina din cursa.

Henţ cu mâna! Eu aveam o lista de cumparaturi de 700 de lei. Mizilic pentru valoarea lor.

Ajung cu un coleg cu masina la fata locului si incep sa intreb, cam la fel cum va povesteam aici, despre una-alta. Primesc niste priviri greţoase de la niste indivizi cam ciudati, sunt plimabat de la Ana la Caiafa, vine un camion si ne da la o parte etc. Incepe dialogul:

-Teava de 80 aveti?

-Avem. Cata va trebuie?

-6 metri, zic. Tăiata in două.

-Ăăăăă. Nu stam să taiem, zice gestionaru’.

-Pai trebuie taiata, ca am o remorca scurta si cade. pe drum

-Bine, zice. Mergeti la ghiseu si achitati mai intai fiarele.

-Pai am de luat si vopsea, electrozi, diluant, balamale…

-Domne! Mergi si plateste astea, ca alea ce zici mata te duci si le cumperi din magazin.

Ha! Merg intr-o cladire, vad 3 ghisee si o muiere acra ţipă:

-Aici, veniti domnu’ odata aici! Merg, platesc, ma intorc in curte, incarc fiarele si intru in alta cladire ca sa cumpar restul.

Si incep sa recit de pe lista de cumparaturi iar o alta muiere acra, dar rujată până la urechi, se uita la mine ca la maşini străine, si striga:

-Mihăiţă, hai si ii dă lu’ domnu’ niste chestii.

Vine Mihaita, aduna toate cele intr-o punga “de 1 leu”, face tanti totalu’ si intreb:

-Pot plati cu cardul? Ca nu mai am marafeţi.

-Bine, zice tanti.

Mare greseala! Tanti nu stia sa manevreze POS-ul ala, l-a chemat iar pe Mihaita-care nici el nu stia, au restartat aparatul de doua ori caci nu stiau cum se tasteaza virgula, in fine, dupa 15 minute reusesc sa platest si fug. Cred ca negustorii astia nu vor sa faca plati cu cardul, ca sa poata sa treaca si marfa fara facturi. Zic, nu dau cu parul!

Cand am ajuns cu marfa acasa am constatat ca mi-au dat doua panouri mai mari de cat le cerusem eu, care costau mai mult. Nu-i bai, tai un pic din ele si se rezolva.

Credeti ca m-am gandit vreo clipa sa-i sun ca sa facem corecturile? N-au sa ma mai prinda ei pe acolo!